Despre Kaspersky Lab

Credem cu tărie că fiecare dintre noi trebuie să aibă libertatea de a obţine cât mai mult de la tehnologia pe care o foloseşte, fără a fi ameninţat de poluare digitală şi alte pericole informatice. Echipa noastră de specialişti în securitate lucrează neîntrerupt pentru ca utilizatorii produselor Kaspersky Lab să se bucure fără griji de viaţa şi bunurile lor digitale. De 14 ani lucrăm la expunerea, analiza şi neutralizarea ameninţărilor IT. De-a lungul vremii, am acumulat o experienţă vastă şi cunoştinţe despre malware şi combaterea acestuia.

Compania în prezent

Kaspersky Lab este o companie internaţională cu operaţiuni în peste 100 de ţări la nivel mondial. Birourile centrale se află la Moscova, de unde sunt supravegheate activităţile globale şi cele pentru dezvoltarea business-ului.

Kaspersky Lab are la momentul actual peste 2300 de specialişti angajaţi. Compania deţine birouri locale în 29 de ţări, iar produsele şi tehnologiile Kaspersky oferă protecţie pentru peste 300 de milioane de utilizatori la nivel global.

Experienţă şi cunoştinţe unice

În 2011, Kaspersky Lab îşi celebrează cea de-a paisprezecea aniversare. Fără îndoială, cea mai importantă valoare a companiei este reprezentată de experienţa şi cunoştinţele dobândite în toţi aceşti ani de combatere a viruşilor şi a altor ameninţări IT, permiţându-ne să anticipăm tendinţele în dezvoltarea malware-ului. Aceasta ne ajută să ne menţinem cu un pas înaintea competitorilor şi să furnizăm utilizatorilor noştri protecţia cea mai potrivită împotriva noilor tipuri de atacuri.

4 IT SOFT partener oficial Kaspersky: http://www.kaspersky.ro/node/866

Pentru mai multe detalii va rugam sa ne contactati.